Lucrarea de față se desprinde din curiozitatea mea asupra războiului, pentru a demonstra cum este înteles termenul în esență, iar pentru această cercetare am pus la dispoziție un triunghi inedit format din Sun Tzu, Niccolo Machiavelli și Carl von Clausewitz. Voi pleca de la întrebarea - Ce este războiul? , iar apoi vom vedea opinia fiecărui autor despre război. Voi încerca sa aflu dacă termenul de război are tente spre a fi artă sau dacă are mai multe posibilități de a se transforma în știintă. Orice act de gândire a acestor autori devine automat artă, prin rezultatul cunoașterii, deoarece unde începe judecata, acolo se declanșează arta. Știința datează acolo unde scopul este cercetarea și cunoașterea, iar scopul unei creații este de a ajunge la gradul de artă. Dacă este adevărat că o ființă umană înzestrată numai cu capacitate de cunoaștere, fără judecată, poate fi închipuită la fel de puțin ca și contrariul ei, însemnând că nici arta și știința, nu pot fi niciodată destinse cu totul una de alta.[1]
Triunghiul Sun Tzu- Machiavelli- Clausewitz va fi unul inedit din perspectiva războiului, deoarece Sun Tzu a fost un general chinez în 544 î. Hr. – 496 î. Hr., iar opera sa de căpătâi intitulată Arta Războiului este o veritabilă strategie militară chineză. Nicoolo Machiavelli a trăit între anii 1469-1527, fiind om politic si filozof. Cartea scrisă de acesta, intitulată Arta războiului, prezintă o altă latură a politicii. Generalul Carl Philipp Gottlieb von Clausewitz a trait în perioada 1 iunie 1780-16 noiembrie 1831, unde a fost om de arme din armata Prusiei, iar opera care l-a făcut celebru este tratatul său militar – Despre război. Dacă războiul nu ar fi în sens propriu, atunci nici artă, și nici știință, și că tocmai acest punct initial al noțiunilor de la care s-a pornit a dus într-o direcție greșită, dând loc la asimilare involutară a războiului cu alte arte/științe.[2]
Sun Tzu a fost general în perioada sa, datorită cărții sale despre arta războiului a fost numit comandant șef al armatei statului Wu, unde rege era Ho Lu. Sun Tzu a afirmat faptul că “războiul este o problemă de o importanță vitală pentru stat, domeniul al vieții și al morții, calea care duce spre supraviețuire sau spre nimicire. E neapărat necesar să fie sudiat temeinic.” Războiul din perioada lui Tzu era fundamentat pe cinci piloni: în primul rând de influența morală, cel de-al doilea, prin condițiile atmosferice, terenul este al treilea pilon, comandantul și al cincilea, doctrina.[3] Când acesta s-a referit la influență morală, a conturat faptul că armonia ce determină poporul și conducătorul lui, acesta din urmă, făcându-l șă-i urmeze în viață și în moarte, fără ca oamenii să se gândească la moarte. Condițiile meteorologice reprezenta norocul naturii, prin consecințele iernii și căldura verii, de asemenea conducerea militară în acord cu anotimpurile, iar aici pot da un exemplu din secolul XX, când armata nazistă a așteptat grâul din Ucraina, iar întarzierea de două săptămâni le-a fost fatală, deoarece URSS avea o infrastructură dezastruoasă, iar în luna noiembrie, teritoriile rusești deveneau neprielnice pentru tancurile și trupele naziste aflate pe front. Mulți spun că dacă armata lui Hitler atacau cu cel puțin o lună mai devreme, cucereau cu siguranță URSS-ul lui Stalin. Deci prin acest exemplu ne putem da seama că aspectele meteorologice sunt esențiale atât în războiul din perioada lui Sun Tzu, cât și râzboiul modern. Prin teren, înteleg faptul că generalul chinez se referea la distanțele, prin ușurința sau dificultatea de a le străbate, lungimea sau îngustarea terenului și șansele de viață care le oferă acesta. Armatele mici se mobilizau în spații restrânse pentru ca inamicul să nu poată acționa cu toată armata, iar prin aceste condiții lupta să se ducă într-un mod echilibrat. Prin comandament înțeleg calitățiile generalului, iar prin doctrină organizarea, autoritatea, promovarea calculată a ofiețerilor prin actele de curaj, aprovizionarea sigură, și grija continuă a armatei. Pentru aceea perioadă, această strategie pe cei cinci piloni era fundamentală și conturată până la cel mai mic detaliu pentru a-ș proteja statul Wu și regele Ho Lu.[4] Sun Tzu considera că în război cel mai bine este să cucerești statul intact, deoarece distrugerea lui reprezintă o ultimă soluție. Să capturezi o armată este mult mai rentabil decât să o distrugi. În război este esențial să ataci în strategia inamicului, să-i destrami alianțele, iar daca aceste lucruri nu sunt posibile, ultima soluție este să ataci armata. Generalul chinez considera că orașele nu trebuie atacate, deoarece nu este o politică bună, decât atunci când nu ai alte soluții. Generalul trebuie să stăpânească arta rabdării în fața unui oraș-cetate, doarece dacă ordonă înconjurarea zidului, mulți dintre soldați vor fi omorâți fără ca orașul să fie cucerit. Asemenea atacuri au avut puține șanse de izbândă. Scopul trebuie să fie de a cuceri intact „Tot ceea ce este sub Cer”, doar în acest mod trupele vor fi aproape neatinse, iar victoria va fi totală[5]. Există și o menire de a conduce armată, dacă dispui de superioritate zece contra unu, trebuie încercuit inamicul, dar dacă la raportul cinci contra unul, el trebuie atacat frontal, la doi contra unul, forțele inamice trebuie dezbinate, dacă există egalitate trebuie avut în vedere atacul, iar dacă te afli în inferioritate, trebuie luat în considerare și eventuala retragere. Sun Tzu a spus că “invincibilitatea constă în apărare, iar șansele de victore, în atac. Te aperi când dispui de mijloacele suficiente, ataci când dispui de mijloacele mai mult decât suficiente.” Dacă un expert în arta militară obține victorii pe front, nu miră pe nimeni, deja faima și gloria nu mai poate fi, deoarece el obține bătălia în orice condiții.
Elementele militare sunt prin aprecierea spațiului, terenul, evaluarea calităților, calculele, comparațiile și șansele de victorie. Spațiul este evident legat de teren, cifrele din aprecieri, comparațiile din cifre și victoria din comparații.
Generalul Carl von Clausewitz explică războiul plecând de la cel mai simplu și banal exemplu, ca fiind lupta dintre doi adversar, unde își închipuie doi indivizi care se iau la trântă, prin lupta corp la corp, iar fiecare încearcă să se impună în fața celuilalt, prin violența fizică și să-i îndeplinească voința. Scopul său este să-l doboare pe adversar și să-l constrângă pe acesta, făcându-l incapabil de orice rezistență ulterioară. Războiul este un act de violență pentru a forța adversarul să îi îndeplinească voința. Violența se înarmează cu invențiile artelor și științelor pentru a întâmpina violența.[6] Violența devine mijlocul pentru a se obține scopul. Pentru ca scopul să fie atins, trebuie făcută dezarmarea cu atenție a adversarului. Clausewitz utilizează expresia wehrlosmachen , care înseamnă a face să fie lipsit de apărare, de asemenea folosește entwaffnen, care s-ar traduce prin dezarmare, a dezarma. Dacă pentru Sun Tzu ” războiul este o problemă serioasă: ne temem că oamenii n-ar trebui să pornească la război fără cugetarea pe care acesta o merită” , pentru Clausewitz “războiul nu este altceva decât o continuare a politicii cu alte mijloace.” Acesta aduce aminte si de hazardul pentru care războiul devine un joc. Generalul prusac sesizează foarte bine, faptul că, războiul nu ține neapărat de domeniul artelor sau/și a științelor, ci face parte mai degrabă, din domeniul vieții sociale. Politica reprezintă pântecele în care războiul se dezvoltă, prin formele esențiale ale războiului, după cum calitățiile oamenilor există din structura lor.[7] Carl von Clausewitz efectuează o analiză destul de complexă în tratatul său militar – Despre război, unde aduce în prim-plan natura războiului, despre teoria războiului, strategia, cuprinzând elementele strategice, mărimi morale, forțele armate esențiale, virtutea militară a armatei, îndrăzneala, perseverența, superioritatea numerică, concentrarea forțelor, informațiile de război; lupta, forțele armate cuprinzând pregătirea, instruirea în tabere și cantonamente, marșurile; apărarea, atacul și planul de război. La prima vedere observăm limpede că în abordarea generalului prusac există multe elemente noi, dar trebuie să țin cont de perioadele în care au trăit Sun Tzu și Carl von Clausewitz, și chiar dacă trăiau în aceași perioadă de timp, prin diferențele majore de cultură, tot ar fi existat discrepanțe de abordare în vederea războiului. Pentru Clausewitz, războiul este reunirea a trei elemente: emoţiile violente, jocul subtil al şansei şi al probabilităţii, calculul raţional. Cu alte cuvinte, psihologie pură, plus destin (Dumnezeu, cum ar spune credincioşii, hazardul, cum ar spune liber-cugetătorii), plus raţiune. O greșeală enormă pentru orice lider politic, ar fi să declanșeze un război, fără a se gândi la momentele diplomatice sau fără să conducă un demers inițial diplomatic, iar prin acest fapt diplomația și războiul sunt strâns legate între ele, cei doi termini nu se pot evita și nici unul nu înseamnă sfârșitul celuilalt sau negarea ei.[8] Diplomația poate fi cheia în orice context, deoarece armele, oricât de bune ar fi, sunt doar instrumente odioase, care pot ucide orice om.[9] Tao considera că în timpul războiului, omul superior stătea cu arma pe partea dreaptă, iar pe timp de pace, pe partea stângă. Jean Jacques Rousseau considera că soluția la problema războiului este de materie socială. El făcea referire la Weltanschauungul kantian, unde perspectiva războiului ține de natura umană, deci statul ideal nu ar avea mijloacele să-l stăpânească, dar vedea ca o soluție pentru deznodământul războiului doar o ligă internațională pentru a aduce pacea pentru totdeauna.[10]
Arta războiului a lui Nicollo Machiavelli reprezintă un dialog în grădina lui Cosimo Rucellai, iar acesta l-a invitat pe Fabrizio Colonna, după întoarcerea în Lombardia, unde luptase pentru regele Spaniei. Fabrizio trecând prin Florența a acceptat să-i fie ospetele lui Cosimo împreună cu alți prieteni tineri ai acestuia. Dialogurile dintre cei doi și experiența lui Fabrizio vor face discuția cu atât mai interesantă. Colonna Fabrizio afirma că tinerețea trebuie să alimenteze apetitul pentru arta militară și tinerii să se aproprie cu căldură de afirmațiile sale. Bătrânii cu sângele rece și părul alb nu le mai place să audă vorbindu-se despre război. Ei consideră starea în care era atunci în spațiul italian corupt, se datorează din cauza războiului, dar ei nu înteleg că de fapt instituțiile proaste și ineficiente au sforile necesare pentru sistemul corupt.[11] Războiul nu trebuie să fie unica meserie a soldatului, deoarece perioadele de pace aduc inactivitate. Un rege bun trebuie ca la sfârșitul războiului să dea soldatului o întrebuințare în imperiu său, prin diversele activități, în care marii vasali să revină la guvernarea supușilor, gentilomii să-și cultive pământurile, infanteria să practice diversele ei meserii și ca fiecare să îmbrățișeze pacea și prosperitatea în regat. O republică înțeleaptă nu ar trebui să se bazeze pe oricine, iar pe timpul războiului să aibe generali doar din propria pepinieră, care au grad de cetățean, unde pe timp de pace aceștia să revină la profesia lor obijnuită. Un stat nu-și poate întemeia securitatea decât prin propriile arme.[12] La antici, jurământul și credința pe care-l depuneau soldații înainte de a pleca la război era un mijloc puternic pentru a-i conduce. Dacă existau greșeli, aceștia erau amenințați nu doar cu pedepse din partea oamenilor, dar și cu mânia zeilor. Generalii trebuiau selectați în mod atent, iar discursul său înainte de un război să intre în inima soldatului pentru conturarea iubirii față de pământurile natale. Unii generali vorbeau despre victorie ca unica soluție a supraviețuirii, alții utilizau disprețul față de inamic. Încrederea și iubirea față de general și dragostea față de patrie îl făcea pe soldat cu totul devotat în scopului războiului. Doar un general poate face prin strategia lui artă din termenul negativ al războiului, indiferent de scop. Chiar dacă vrei să aperi propriile pământuri cu orice preț, chiar dacă vrei ca și general să duci o politică expansionistă, modul cum mobilizezi armata devine o artă în construcția războiului. Generalul avea grijă ca soldații și ofițerii să lupte cu inima curată și cu dragoste față de pământ și familii, deoarece constrângerile nu au generat niciodată soldați buni. Machiavelli considera că cel care câștigă o bătălie i se iartă toate greșelile anterioare.
Concluzii
Aș vrea să aduc aminte de triunghiul Sun Tzu-Machiavelli- Clausewitz și să aduc în prim-plan doar definițiile războiului. Sun Tzu a declarat în perioada sa că „războiul este o problemă de o importanță vitală pentru stat, domeniul al vieții și al morții, calea care duce spre supraviețuire sau spre nimicire”; și tot el spune că trebuie neapărat studiat temeinic. Nicoolo Machiavelli a reflectat faptul că ” războiul este o treabă a celor tineri și că ei sunt cei mai în măsură să vorbească despre el, căci ei sunt capabili să-l ducă la bun sfârșit”. În timp ce „Carl von Clausewitz a spus că războiul nu este decât o continuare a politicii cu alte mijloace.” Dacă trasăm cele trei definiții într-un triunghi de pe o coală A4, ne vom da seama de abordarea lor în perioadele de timp și cultura chineză, prusacă-germană și perioada coruptă în spațiul italian, în Firențe. Lucrările lor considerate artă sau știință în domeniul militar au reușit să treacă de testul timpului.Dacă acești coloșii au reușit să facă acest lucru, nu există nici un motiv pentru care să nu-l putem face și noi, la rîndul nostru, construind pe cărămizile și fundația lor asupra războiului și arta priceperii acestuia. Cum ei au reflectat cadrul perioadei și culturii lor, așa putem și noi să dezbatem noile provocări în care conviețuim. Nici Sun Tzu, nici Machiavelli sau Clausewitz nu au prins Războiul Rece sau Tratatul de la Varșovia/ Tratatul Nord-Atlantic. Probleme actuale la nivelul statelor sau organizațiilor prin pericolul terorist, armelor de distrugere în masă sau infrastructura militară se desprind din primele teorii ale războiului, dar ele rămân în mintea oricărui conducător, președinte sau general deoarece dacă aceste principii nu sunt luate în considerare Teoria formelor fără fond s-ar repeta și în cadrul militar.
[1]CLAUSEWITZ von Carl , Despre război- Opera postumă a generalului, Note și verificare științifică a textului de general-maior dr. Corneliu Soare, Editura Antet XX Press, Prahova , p. 54
[2] Op. Cit. 55
[3] Nicoolo Machiavelli, Arta războiului, Editura Antet , Tradusă de Alexandru I. Constantin, p. 17
[4] Op.cit. p.9
[5] Op.cit. p.24
[6] CLAUSEWITZ von Carl , Despre război- Opera postumă a generalului, Note și verificare științifică a textului de general-maior dr. Corneliu Soare, Editura Antet XX Press, Prahova , p. 9
[8] Faimosul diplomat american George F. Kennan spunea că "nu aveţi idee cît de mult ajută la politeţea diplomaţiei cînd ai o mică şi liniştită forţă armată în spate". Chiar dacă au trecut 120 de ani de la publicarea cărții lui Clausewitz această carte aduce în prim-plan diplomația, politica și războiul.
[9] Tao Te Ching, Lao Tzu, Calea și puterea, tradusă de Ion Vasilescu, Editura Antet XX Press, p.31
[10] KANT, Immanuel, Spre pacea eternă, Opere, Editura All, Tradusă de Rodica Croitoru, București, 2008, p. 10
[11]
[12] Nicoolo Machiavelli, Arta războiului, Editura Antet , Tradusă de Alexandru I. Constantin, p. 17
