Oamenii sunt perfecți când se nasc și când mor
Nu atunci când interacționează cu mediul înconjurător
Există antinomia defecte/calități
Pe care le sesizăm toți !
Mulți văd doar defectele exterioare,
Dar cele mai păcătoase sunt cicatrici interioare.
Degeaba ești om frumos !... în aspect
Și te consideri perfect, fără defect...
Când inima ta este plină de ură și dispreț.
Omul, când nu va mai deține argument
Te va jigni, inconștient...
Îți va prezenta defectele, nu va mai avea subiecte
Se va comporta ca un animal în jungla de beton
Își va folosi violența, coerciția, în lipsa conceptelor
Vei ajunge un monstru, groaznic, deloc măreț...
Ura interioară, exteriorul, expresia feței nu va mai avea un preț.
Caracterul ne diferențiază, nu aspectul,
Ignorând pe cei din jur îți vei contura defectul.
Nu are nimeni dreptul să judece o carte după copertă
Și s-o considere jalnică,aparent ineficientă.
Nu are nimeni dreptul să bârfească,
Necunoscând subiectul și factorii ce-l înglobează.
Încet, vei sesiza că oamenii se-ndepărtează,
Acei ce se bucurau când te-ai născut
Pe rând te apostrofează...
Vei simți spațiul rece când, unul, câte unul,
Nu te vor mai saluta, ci vor vrea să dea cu pumnul...
Și la sfârșitul vieții pe mormânt va fi verdeață
Nu coroane,lumânări,flori și-un strop de speranță.
Tu foc, Eu apă
Tu minus, Eu plus
